Ziua Cooperării Europene 2017 va fi sărbătorită pe 13 octombrie la Școala de Artă „Myhaylo Ivasiuk” din Cernăuți (Ucraina), unde tineri artiști vor fi implicați într-un atelier de creație. În același timp, peste graniță, elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor fi implicați într-un eveniment similar, care va fi găzduit de Muzeul Bucovinei.
Tinerii artiști vor transfera în culori emoțiile adunate în filmul documentar „Suflete la frontieră” și broșura programului, realizând desene și colaje. Astfel, ideile și gândurile lor privind Uniunea Europeană, cooperarea și rezultatele proiectelor transfrontaliere se vor transforma în artă.
La finalul atelierului, lucrările vor fi încărcate pe site-ul programului pi pe conturile de socializare având șansa de a fi incluse, alături de rezultatele acțiunilor organizate cu prilejul EC Day de alte programe de cooperare teritorială, în clipul de promovare a cooperarii transfrontaliere.
Mai multe detalii despre evenimentele organizate în cadrul campaniei ECDay sunt disponibile pe pagina oficială.