vineri, octombrie 4 | Find us on

Campanie de distribuire de măști de protecție – Ziua Cooperării Europene 2020

Pinterest LinkedIn Tumblr +

Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020 celebrează și în acest an Ziua Cooperării Europene, începând cu 21 septembrie, împreună cu programele de cooperare finanțate de Uniunea  Europeană.

În perioada 21 septembrie – 20 octombrie 2020, locuitorii din județele aflate la granița cu Ucraina sunt invitați într-o călătorie ”în siguranță” prin Tulcea, Botoșani, Suceava, Baia Mare sau Satu Mare, cu mijloacele de transport în comun care poartă mesajul Programului România – Ucraina pentru Ziua Cooperării Europene. În același timp, Ziua Cooperării va fi prezentă şi în mediul online, printr-o campanie de promovare a colaborării şi a parteneriatelor transfrontaliere care generează rezultate și soluții pentru probleme comune ale ambelor țări.

În acest an Ziua Cooperării Europene se desfășoară pe trei planuri, cooperare, digitalizare și siguranță. Așadar, pentru a asigura o călătorie în siguranță în autobuzele campaniei, în fiecare din cele 5 orașe se vor distribui pachete informative care cuprind măști de protecție de unică folosință. Pachetele vor fi împărțite în perioada 30 septembrie – 1 octombrie, în stațiile de autobuz de pe rutele pe care circulă mijloacele de transport cu mesajul campaniei.

Beneficiarii Programului România-Ucraina sunt, de asemenea, pregătiți să marcheze Ziua Cooperării prin evenimente și activități variate, atractive, desfășurate atât în Romania, cât și în Ucraina.

Lista evenimentelor și detaliile cu privire la acțiunile realizate de Programul România – Ucraina 2014-2020 în această perioadă pot fi consultate pe site-ul www.ro-ua.net, dar şi pe pagina de facebook a programului https://www.facebook.com/ENI-CBC-Romania-Ukraine-2014-2020.

2020 reprezintă un reper important în istoria programelor de cooperare finanțate de Uniunea Europeană, întrucât partenerii din toate statele participante la aceste programe sărbătoresc 30 de ani de cooperare #INTERREG.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

Secretariatul Tehnic Comun

Share.