Comitetul Comun de Programare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina s-a reunit on-line, miercuri, 14 iulie a.c., pentru a stabili obiectivele de politică ce urmează a primi finanțare în perioada 2021-2027.
În urma analizei situației din aria eligilă a viitorului program de cooperare și a consultărilor derulate atât cu structurile partenere, cât și cu beneficiarii, Comitetul Comun de Programare a decis selectarea următoarelor obiective dintre cele stabilite de Comisia Europeană pentru ciclul bugetar 2021-2027:
- Obiectivul de politică 2 – O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon
- Obiectivul de politică 4 – O Europă mai socială și mai incluzivă
- Obiectivul specific Interreg 2 – Sporirea siguranței și securității Europei
În perioada următoare, procesul de elaborare a Programului va continua astfel încât depunerea acestuia la Comisia Europeană să fie posibilă la începutul anului 2022.
* * *
Comitetul Comun de Programare reunește reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și alte organizații din cele două state partenere și este principalul decident cu privire la obiectivele de politică ce urmează a primi finanțare prin viitorul program.
Mai multe informații privind procesul de elaborare a Programului Interreg NEXT România-Ucraina aferent perioadei 2021-2027 sunt disponibile pe site-ul www.ro-ua.net.