Secretariatul Tehnic Comun găzduit de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava și Autoritatea de Management a Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 organizează conferința de închidere a acestui program, pe 17 aprilie 2024, la Suceava.
Evenimentul de bilanț reunește structurile care au gestionat programul, beneficiarii de finanțare, reprezentanții Comisiei Europene și alți actori regionali și locali din cele două state, pentru a aduce în fața publicului beneficiile parteneriatelor transfrontaliere, susținute cu fonduri europene și pentru a transmite experiența acumulată celor care pregătesc acum proiecte de cooperare.
Vor fi prezentate proiecte finanțate prin program chiar de cei care le-au derulat, iar autoritățile care au gestionat programul vor vorbi despre provocările și soluțiile identificate pe parcursul implementării, din perspectiva europeană și națională.
Participanții se vor putea bucura de piesa de teatru pusă în scenă de trupa de artiști a Teatrului Municipal “Matei Vișniec”, instituție care va găzdui întregul eveniment.
Agenda evenimentului este disponibilă aici.
Cei interesați să participe la eveniment se pot înscrie accesând acest formular.