Noile transformări înregistrate la nivelul Uniunii Europene au impus reconsiderarea importanței cooperării transfrontaliere și definirea, pentru perioada 2007-2013, a unui nou concept de susținere a dezvoltării zonelor de graniță.
În acest context, pe parcursul negocierilor cu Comisia Europeană pe Capitolul 21, „Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale”, s-a evidențiat necesitatea creșrii unor structuri noi în teritoriu, care să fie implicate în asigurarea managementului programelor de cooperare transfrontalieră.
Aceste noi structuri, denumite Birouri Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT), localizate în apropierea zonelor de frontieră comună, au ca scop asigurarea managementului Programelor de Vecinătate.
S-au constituit astfel 5 birouri regionale pentru cooperare transfrontalieră, la Iași, Suceava, Timișoara, Oradea și Călărași, prin asocierea Agențiilor de Dezvoltare Regională din zonele de frontieră comună. Aceste birouri sunt organisme cu personalitate juridică, neguvernamentale, non-profit și apolitice, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale și a cooperării transfrontaliere.
- Principalele obiective stabilite ale birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră sunt:
- Promovarea cooperării între regiunile, comunitățile și autoritățile situate de o parte și de alta a frontierei României pentru rezolvarea unor probleme comune;
- Conceperea și implementarea unor strategii transfrontaliere și a unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea comunităților respective sub aspectul creșterii nivelului de trai și al dezvoltării economice;
- Promovarea bunei vecinătăți, stabilității sociale și progresului economic din regiunile de frontieră, prin finanțarea unor proiecte cu beneficii vizibile pentru regiunile și comunitățile din aceste regiuni;
Sprijinirea realizării descentralizării responsabilității, prin promovarea de inițiative locale, realizate în cadrul strategiilor locale.
Pentru realizarea acestor obiective, Birourile Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră îndeplinesc o serie de sarcini delegate de Direcția de Cooperare Transfrontalieră Phare din cadrul Ministerului Integrării Europene, în legătură cu planificarea și implementarea Programelor de Vecinătate.
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontaliera Suceava pentru Granita Romania-Ucraina este un organismul creat prin asocierea celor trei Agentii de Dezvoltare Regionala din zona de granita a Romaniei cu Ucraina.
Misiunea BRCT SUCEAVA
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, BRCT SUCEAVA, este un organism neguvernamental, non-profit, cu personalitate juridică care funcționează în domeniul dezvoltării regionale și al cooperării transfrontaliere.
Misiunea declarată a BRCT SUCEAVA este dezvoltarea durabilă a regiunilor de frontieră româno-ucraineană prin promovarea cooperării interregionale, interne și internaționale, și sprijinirea inițiativelor locale.
Obiectivele BRCT SUCEAVA
Principalele obiective ale BRCT SUCEAVA sunt urmatoarele:
– Asigurarea sprijinului administrativ, tehnic si logistic corespunzator derularii Programului de Vecinatate Romania-Ucraina;
– Asigurarea sprijinului administrativ, tehnic și logistic în calitate de organism intermediar pentru Noul Instrument de Vecinătate incepând cu anul 2007;
– Promovarea cooperării intre regiunile, comunitatile si autoritatile situate de o parte si de alta a frontierei Romania-Ucraina, in rezolvarea unor probleme comune, prin conceperea si implementarea unor strategii transfrontaliere si a unor proiecte care sa contribuie la dezvoltarea comunitatilor respective sub aspectul cresterii nivelului de trai si al dezvoltarii economice;
– Promovarea bunei vecinatati, a stabilitatii sociale si progresului economic din regiunile de frontiera Romania-Ucraina, prin finantarea unor proiecte cu beneficii vizibile pentru regiunile si comunitatile din regiuni;
– Stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, transfrontaliere, inclusiv in cadrul euroregiunilor, precum si participarea regiunilor transfrontaliere la structurile si organizatiile europene care promoveaza dezvoltarea economico-sociala si institutionala, in scopul realizarii unor proiecte de interes comun, in conformitate cu acordurile internationale la care Romania este parte;
– Sprijinirea descentralizarii responsabilitatilor;
– Promovarea initiativelor locale, realizate in cadrul strategiilor locale;
– Promovarea inovării, transferului tehnologic și de know-how prin întărirea legăturii dintre mediul de afaceri și cel științific/tehnologic/de cercetare;
– Creșterea atractivității regiunilor de frontiera Romania-Ucraina în vederea atragerii investițiilor si derularea de activități specifice orientate spre creșterea volumului investițiilor privat