O campanie de donare de sânge va fi organizată în aria de Program, ca parte a celebrării Zilei Cooperării Europene. ”Europa pentru TINE! Tu pentru VIAȚĂ! Fii DONATOR!” este sloganul campaniei ce se va desfășura simultan în Ucraina și România, în perioada 18-20 septembrie 2019, în parteneriat cu centrele de transfuzie din toate capitalele regionale
În perioada 25-27.06.2019, reprezentanții BRCT au participat la cea de-a patra ediție a Forumului de Dezvoltare Locală care a avut loc la Truskavets, în Ucraina. Evenimentul, desfășurat sub sloganul „Progres în regiunea Carpaților: parteneriat pentru dezvoltare”, a adus în același loc reprezentanți din diferite domenii si tipuri de organizații: instituții guvernamentale, administrații publice locale, societatea
BRCT Suceava a fost co-organizatorul celei de- a 12 ediții a Forumului Europa- Ucraina, care s-a desfășurat la Rzeszow, în perioada 24-25 ianuarie, 2019. Discuțiile din cadrul evenimentului s-au axat pe următoarele teme: – cooperare și relații de bună vecinătate în interesul țărilor din Europa Centrală și de Est; – importanța acțiunilor comune și coordonate
Închiderea Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 va fi marcată printr-o serie de evenimente în cadrul cărora vor fi prezentate bilanțul programului, cele mai importante rezultate și provocările întâmpinate pe parcursul implementării. Conferința finală va fi organizată în diferite locații din toate cele trei țări participante (România, Ucraina, Republica Moldova), pentru a marca finalizarea Programului.
* Sursa: Interact | cooperation works
Ziua Cooperării Europene 2017 va fi sărbătorită pe 13 octombrie la Școala de Artă „Myhaylo Ivasiuk” din Cernăuți (Ucraina), unde tineri artiști vor fi implicați într-un atelier de creație. În același timp, peste graniță, elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor fi implicați într-un eveniment similar, care va fi găzduit de Muzeul
Concurs in cadrul evenimentului “Saptamana conservarii mediului si utilizarii rationale a apei”, organizat la Cernauti, Ucraina Participarea este deschisa tuturor elevilor si studentilor din Cernauti, care cred ca pot aduce o schimbare pozitiva prin promovarea ideilor si viziunilor lor despre mediul inconjurator in cadrul unui eseu sau scurt proiect. Concursul va avea loc in perioada
PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMUN ROMÂNIA-UCRAINA-REPUBLICA MOLDOVA SĂRBĂTOREȘTE ZIUA COOPERĂRII EUROPENE Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 s-a alaturat an de an la campania de celebrare a Zilei Cooperării Europene, reușind să implice beneficiarii de finanțare nerambursabilă și să atragă participanți din toate cele trei țări în activități creative și interactive. Vă invităm în data de
Prima reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) în calitate de Autoritate de Management, a avut loc în data de 19 mai a.c.. Subiectele dezbătute în cadrul întâlnirii au vizat în principal aspecte legate de constituirea şi organizarea Comitetului Comun de