În perioada 12–14 octombrie 2026, o delegație a Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava a participat la Bruxelles la cea de-a 24-a ediție a European Week of Regions and Cities (#EURegionsWeek 2026). Organizat anual de Direcția Generală Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene și Comitetul European al Regiunilor (CoR), evenimentul reprezintă cel mai important forum european dedicat dezvoltării regionale, politicii de coeziune și cooperării teritoriale.
Sub sloganul acestei ediții, „Regiuni puternice, o Europă puternică”, reuniunea de la Bruxelles a oferit cadrul ideal pentru a promova rezultatele și bunele practici ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027, pentru a consolida parteneriatele strategice și pentru a contribui direct la dezbaterile privind viitorul Politicii de Coeziune post-2027.
Pe parcursul celor trei zile de conferințe, workshop-uri și sesiuni de networking, agenda #EURegionsWeek 2026 s-a axat pe identificarea de soluții concrete pentru provocările actuale de la frontierele externe ale Uniunii Europene:
- Cooperarea transfrontalieră cu Ucraina și reziliența regională: Sesiuni dedicate prioritizării investițiilor în zonele de frontieră, adaptării instrumentelor financiare la contextul actual de securitate și promovării decarbonizării.
- Atelierul Interact Programme – Impactul proiectelor Interreg: În cadrul workshop-ului „Interreg projects: reforming the territory in healthcare, education, employment and tourism”, au fost analizate studii de caz și soluții aplicate create prin proiecte transfrontaliere în domenii esențiale pentru comunități: sănătate, educație, piața muncii și turism durabil.
- Politica de Coeziune post-2027 & Valorificarea Patrimoniului: Sesiuni de dezbatere orientate spre construirea unui parteneriat real și echilibrat între nivelul european, național și regional, precum și pe utilizarea patrimoniului cultural ca motor de creștere economică locală.
- Tranziția verde, digitalizarea și societatea civilă: Schimburi intense de idei privind adaptarea la schimbările climatice, utilizarea datelor strategice în procesul de luare a deciziilor și rolul activ al organizațiilor non-guvernamentale în dezvoltarea regională.
Unul dintre cele mai importante momente festive desfășurate în cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor a fost decernarea premiilor European Entrepreneurial Region (#EERAward 2027).
Transmitem calde felicitări partenerilor noștri de la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est pentru obținerea titlului de „Regiune Europeană Întreprinzătoare 2027” (EER 2027)! Este pentru prima dată când o regiune din România primește această distincție europeană de prestigiu. Premiul recunoaște viziunea strategică remarcabilă și ecosistemele create (precum Rubik Hub și ROStartup) pentru sprijinirea antreprenoriatului, stimularea inovării și susținerea dezvoltării durabile a IMM-urilor din regiune.
Participarea BRCT Suceava la #EURegionsWeek 2026 reconfirmă faptul că schimbul constant de bune practici și dialogul deschis la nivel european reprezintă motorul principal prin care putem dezvolta proiecte de impact. Continuăm să susținem comunitățile din România și Ucraina, transformând provocările de la frontieră în oportunități de cooperare durabilă.

