Forumul Europa- Ucraina, Rzeszow Polonia 24-25 Ianuarie

BRCT Suceava a fost co-organizatorul celei de- a 12 ediții a Forumului Europa- Ucraina, care s-a desfășurat la Rzeszow, în perioada 24-25 ianuarie, 2019. Discuțiile din cadrul evenimentului s-au axat pe următoarele teme: – cooperare și relații de bună vecinătate în interesul țărilor din Europa Centrală și de Est; – importanța acțiunilor comune și coordonate pentru regiunile de frontieră; – implicarea regiunilor de frontieră în proiecte transfrontaliere, schimburi de idei și experiențe; – influența semnificativă a implementării proiectelor transfrontaliere în dezvoltarea acestor zone și în creșterea atractivității acestora; – factori care favorizează sau care complică cooperarea transfrontalieră; – elemente care ajută la construirea relațiilor reciproce. BRCT Suceava a pregătit și susținut o prelegere relevantă despre Programul Operațional Comun România- Ucraina- 2014- 2020, despre beneficiile și realizările așteptate prin implementarea acestuia Referitor la perspective, s-a subliniat importanța continuării cooperării autorităților publice locale și/ sau regionale cu Ucraina prin accesarea de fonduri europene, în conformitate cu prioritățile care au fost aprobate prin program: mediu și situații de urgență, transport, comunicații, sănătate și activități sociale, educație etc. S-au comunicat participanților câteva elemente de bază din Program, dar și calendarul estimativ al implementarii acestuia. Organizatorii au pus la dispoziția BRCT Suceava un stand unde a fost afișat roll-up-ul programului, s-au distribuit pliante, iar dna Adriana NICULA a oferit informații despre program vizitatorilor.
Tags :
example, category, and, terms
Share :
Share :
Facebook
LinkedIn