BRCT Suceava la al 35-lea Forum Economic din Karpacz: Cooperarea transfrontalieră pe agenda europeană de dezvoltare

Infrastructura de cooperare regională, dezvoltarea durabilă și consolidarea parteneriatelor dintre comunitățile din Europa Centrală și de Est au reprezentat temele centrale ale celei de-a 35-a ediții a Forumului Economic, desfășurată în perioada 8–10 septembrie 2026 la Karpacz, Polonia. Recunoscut drept una dintre cele mai amplă și influente platforme de dialog politic și economic din regiune, evenimentul a reunit lideri de opinie, decidenți politici și reprezentanți ai autorităților locale și regionale.

Printre participanți s-a numărat și delegația Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava. Miercuri, 9 septembrie, Cezar Grozavu, Directorul Executiv al BRCT Suceava, a fost speaker invitat în cadrul panelului de discuții „Interregional Cooperation in Europe – Joint Initiatives for Development”, organizat în secțiunea Forumul Regiunilor.

Soluții comune pentru provocări transfrontaliere

Dezbaterea, moderată de reprezentanți ai administrației locale din Polonia, a reunit la aceeași masă oficiali și experți din România, Ucraina, Polonia și Ungaria. Intervenția Directorului Executiv al BRCT Suceava s-a concentrat pe rolul strategic pe care îl joacă programele de cooperare transfrontalieră (precum Interreg NEXT România–Ucraina) în conectarea comunităților locale și în generarea de impact economic și social direct.

În cadrul panelului au fost evidențiate următoarele direcții prioritare:

  • Valorificarea resurselor locale: Modul în care proiectele transfrontaliere contribuie la protejarea patrimoniului cultural și natural, la extinderea infrastructurii de bază și la transferul constant de bune practici între administrații.
  • Reziliență și coeziune: Importanța cooperării interregionale ca instrument de răspuns la provocările globale, dar și ca pilon pentru consolidarea legăturilor dintre comunitățile din România, Ucraina și restul statelor membre UE.
  • Dialog și parteneriate strategice: Schimbul de bune practici alături de lideri ai Consiliului Regional Dnipropetrovsk (Ucraina), ai Sejmik-ului Voievodatului Lublin (Polonia) și alți decidenți regionali.

Participarea BRCT Suceava la o platformă internațională de o asemenea amploare reconfirmă rolul activ al instituției în promovarea expertizei românești în domeniul cooperării transfrontaliere și în facilitarea unor parteneriate durabile pentru dezvoltarea regională.

Теги
приклад, категорія, і, умови
Поділіться:
Поділіться:
Facebook
LinkedIn