AN: – Vă rugăm să ne povestiți despre modul în care acționați pentru a-i ajuta pe refugiații din Ucraina.
AM: Am să încep cu începutul, așa cum se zice. În data de 24 februarie, în jurul orei 10 am început să primesc telefoane de la presă, cu solicitarea de a-i informa despre situația din punctul de trecere a frontierei Isaccea. Inițial, până spre ora 19, fluxul de intrare în România a fost normal, dar după asta, numărul celor ce treceau frontiera spre noi, să se refugieze din calea războiului a început să crească exponențial. Din acel moment am început pregătirea prin mobilizarea personalului primăriei pentru primirea refugiaților.
În primele două zile au trecut mai mult persoane care erau cu mașinile, dar apoi treceau câte aproximativ 700 de persoane la o cursă de bac și cam 3.000 de persoane pe zi. Imediat, partenerii noștri de la ISU ”Delta” au venit cu corturi, au sosit reprezentanții ”Crucea Roșie” și apoi organizațiile neguvernamentale, voluntarii care au făcut o treabă grozavă, fără ei cred că nici nu ne descurcam. Au venit mai întâi voluntari traducători de limba rusă- engleză, care mai trecuseră prin asemenea experiențe și ne-au învățat și pe noi ce trebuie să facem.
AN: – Cu ce instituții, organizații vă coordonați eforturile? Cum au reacționat oamenii din comunitate la nevoile refugiaților din Ucraina?
AM: Ca primărie, noi am pus la dispoziție toate resursele materiale și financiare. Trebuie să recunosc că, pentru primele două săptămâni de la începutul războiului, cu excepția energiei electrice și a celor de apă- canal din punctul vamal, toate cheltuielile cu refugiații au fost preluate de noi, adică: alimentele, prepararea mâncării, produse de igienă. Cea mai mare cheltuială a fost cu transportul refugiaților, până a apărut OUG care prevede că transportul refugiaților se plătește de către consiliile județene. E drept, am avut parte și de ajutor din partea unor companii. Cazarea refugiaților am asigurat-o în sala de sport a școlii.
O problemă majoră a fost, la un moment dat, gestionarea ajutoarelor: a sosit la noi o cantitate imensă de ajutoare, iar noi am pus la dispoziție toate spațiile propice: grădiniță, terenurile sintetice de sport și am apelat și la firme, care ne-au ajutat cu spații de depozitare.
Apoi am început să expediem ajutoarele și îmi amintesc că primele două camioane au plecat spre Kiev, care era, la vremea respectivă, sub asediu.
În primele două săptămâni, toată comunitatea din Isaccea a fost extrem de solicitată de valul de refugiați. Stăteam la trecerea frontierei 24 de ore din 24 împreună cu concetățenii noștri. O parte dintre ei au ajutat și ajută în continuare la hub-ul umanitar, prepară mâncarea, i-au primit pe refugiați în casele lor.
Tot ce s-a făcut pentru refugiați a fost un efort de echipă, la care s-au alăturat oameni inimoși din comunitatea noastră și nu numai: ISU ”Delta”, ”Crucea Roșie”, ONG-uri, voluntari din comunitate.
Ne-am coordonat eforturile și cu Consulatul Turciei la Constanța care a venit și a preluat circa 1000 de studenți turci, marocani și turkmeni refugiați din Ucraina, cu ONG-uri care preluau direct oamenii de la punctul de trecere a frontierei și-i duceau unde aveau nevoie: la Constanța, la București…, îi ajutau să-și rezolve documentele de călătorie.
La ora actuală, mai avem în Isaccea 70 de persoane cazate, pentru care asigurăm și masa, dar mai avem și un spațiu de rezervă de 30 locuri pentru persoanele care sosesc pe timpul nopții. Acest spațiu ne-a fost oferit de Biserica Baptistă.
Totodată ne ocupăm și de un hub umanitar, de unde trimitem ajutoare peste tot în Ucraina. Am trimis ajutoare la Kiev, Nikolaev, Odesa, Ismail, Reni, Mariupol. Colaborăm foarte strâns cu Administrația Militară din Odessa pentru expedierea ajutoarelor umanitare.
Trebui să luăm în considerare și faptul că foarte multe persoane s-au refugiat în Ucraina, în apropierea frontierei cu România, care, în funcție de evoluția războiului, pot trece în România, iar noi trebuie să fim pregătiți. Toate aceste persoane au nevoie de ajutoare, de mâncare, de bunuri de strictă necesitate.
În Ucraina a fost foarte greu la început: camioanele care încărcau ajutoare nu aveau combustibili să se întoarcă în Ucraina- a trebuit să le facem plinul. Altădată, au venit 5 camioane de la Departamentul de Situații de Urgență din Odessa, au încărcat ajutoarele umanitare, dar a trebuit să le plătim taxa de bac, pentru a se putea întoarce. Era ora 1 noaptea…
Da, am avut cheltuieli imense la nivelul primăriei, dar trebuie să recunosc că societatea civilă își face datoria cu vârf și îndesat.
AN: Credeți ca a contat experiența de cooperare cu organizațiile din Ucraina? Ați păstrat legătura cu partenerii din Ucraina? Cum vedeți continuarea proiectelor pe care le implementați?
AM: M-am zbătut foarte mult pentru acest punct de trecere a frontierei, de aceea am intrat foarte mult în contact cu partenerii noștri din Ucraina, Orlivka, Ismail, Reni… iar proiectele transfrontaliere pe care le avem în derulare au fost tare dorite, pentru că sunt complementare proiectul nostru de suflet: punctul de trecere a frontierei Isaccea- Orlivka. De asemenea, avem o legătură specială cu Administrația Militară de la Odesa.
Parteneriatele pe care le-am construit în proiectele transfrontaliere sunt foarte strânse, comunicăm foarte mult și cu toții suntem siguri că vom reuși să finalizăm cu succes proiectele noastre. Cred că războiul ăsta ne-a apropiat mai tare unii de alții, ne-am cunoscut mai bine. Așteptăm cu mare interes terminarea războiului să ne putem vedea.
Știm că partenerii din Ucraina realizează acele activități pe care le pot face acum, având în vedere circumstanțele și restricțiile cu privire la plăți, iar noi, în România, lucrăm în continuare, suntem în faza de finalizare a proiectului tehnic și sperăm ca, până la 15 mai să putem scoate la licitație lucrările din proiectul CBConnect Trans.
Viitorul sună excelent pentru parteneriatul nostru și cu siguranță, vom depune proiecte frumoase pe următorul program transfrontalier România- Ucraina. Abia așteptăm!
AN: – Aveți un mesaj pentru partenerii din Ucraina?
AM: Să dea Dumnezeu să se termine războiul, iar cei ce l-au început să-l piardă! Le doresc partenerilor noștri să se întoarcă acasă și să aibă puterea să reconstruiască tot ce s-a distrus!
AN: – Când am realizat filmul programului România – Ucraina- Republica Moldova 2007 -2013, partenerul dvs. de la Consiliul Local Ismail, dl. Valentin Stroia și-a încheiat intervenția cu următoarele cuvinte: ”Pentru mine, este o fericire să mă fi născut la frontieră!” Pentru dumneavoastră cum este?
AM: Mă bucur foarte mult că am reușit să deschid acest punct de trecere a frontierei Isaccea- Orlivka, care, așa cum spun mulți refugiați, pentru ei a fost un dar de la Dumnezeu.
Iar eu, personal , subscriu celor spuse de Valentin: pentru mine, este o fericire să mă fi născut la frontieră!
